Ion – Liviu Rebreanu

Iunie 17, 2009 at 5:53 pm Lasă un comentariu

“Ion” este un roman al unei iubiri tragice, al unui destin individual, este un roman monographic ardelenesc si al intelectualitatii rurale transilvanene. In centrul cartii sta figura titanica a lui ion, taran care nu poate trai fara sa aiba bucata lui de pamant, pentru aceasta fiind capabil de orice fapta.

Critica literara este impartita in a-l apara sau a-l condamna pe erou din cauza stilului impersonal al lui Rebreanu si a unui narrator omniscient.

La aparitia romanului s-a discutat mult despre caracterul veridic al personajului. La facultate studentii deja citisera romanul, iar profesorii i-au trimis in practica pedagogica sa-l gaseasca pe adevaratul Ion care a inspirit personajul din roman. Fiecare student a gasit cativa, iar in ancheta s-au strans cam o suta de oameni care se numeau Ion al Glanetasului. Intr-o zi la Rebreanu a venit un taran care ii pretindea dreptul de autor argumentand ca fara povestea lui romanul nu ar fi avut success. Tuturor autorul a raspuns intr-un ziar al vremii: “eu erou este fictive, dar este adevarat ca in el exista virtualitati ale mai multor oameni. Un erou de roman e cu atat mai valoros cu cat infinite randuri de oameni se pot regasi in el” (realism).

Titlul a fost contestat de critici si de editori fiind o epoca a modernismului cu titluri metaforice si lungi. Rebreanu se incapataneaza in a-l pastra explicand ca este un nume de taran roman infratit cu pamantul lui si ca la stilul lui concis nu s-ar fi potrivit un titlu lung.

Romanul este impartit in doua parti: „Glasul pamantului” si „Glasul iubirii”, ambele reprezentand cate o etapa de evolutie psihologica a protagonistului. Incipitul si finalul sunt simetrice. Romanul se deschide cu prezentarea panoramica a drumului catre intrarea in satul Pripas. Se sugereaza ca naratorul poposeste in localitate unde participa la evenimente ca un observator, dupa care, in final, iese din sat in drumul mare al vietii. La intrarea in sat exista o troita, semn al traditionalismului. Icoana lui Isus fiind insa ruginita si atarnata ca semn al intamplarilor nefaste care vor urma.

Figura centrala a operei este Ion, toate celelalte personaje avand trasaturi ilustrate de erou. Ion este realizat din lumini si umbre, restul personajelor miscandu-se pe scena cartii in functie de el.

Ion este fiul lui Alexandru si al Zenobiei. Este sarac, fiind victima parintilor care vandusera pamantul si-l bausera.

Prin personajul Ana, Rebreanu a zugravit dispretul fata de fata lui Vasile Baciu: „slabuta si uratica ca o trestie bolnavicioasa”. Ea este personajul cel mai dramatic al romanului, de o mare sensibilitate, de o mare finete sufleteasca, hartuita de tata si de sot. Caracterial, Ana este o personalitate lipsita de contur, este tipul femeii supuse. Desi iubita de George Bulbuc cu care ar fi putut avea un camin armonios, se lasa sedusa de Ion si dee aceea va trai o drama puternica intrucat nu are deminitatea de a se ridica impotriva celor care o umilesc. Ana se va sinucide fiind o invinsa a vietii.

George Bulbuc este proiectia viitoare a lui Ion. Acesta din urma ar fi vrut sa fie ca el, sa fie bogat, echilibrat in dragoste si in societate. Personajul se impaca cu ideea ca Ana este data lui Ion. Nu-l intereseaza averile, insurandu-se cu Florica, fata sarmana. Nu-l uraste pe Ion, dar atunci cand ii inseala prietenia il ucide pentru recapatarea demnitatii in comunitate.

Florica este varianta feminina a lui Ion. Desi il iubeste pe acesta, intelege motivele pentru care ei doi nu pot fi impreuna. Ea este saraca, dar frumoasa. Viclenia ei va conduce la moartea lui Ion si arestarea sotului ei, Bulbuc.

Zaharia herdelea reprezinta intereseul lui Ion pentru scoala. Invatator destoinic, Herdelea este in realitate un invins al vietii. Doamna Herdelea face parte din intelectualitatea rurala prin statutul sotului ei. „Mama impulsiva”, isi impinge fetele in bratele cui are avere. Barfitoare, carcotasa, il ia pe Ion la munca cu ziua, ii vorbeste de sus si cu toate acestea, impreuna cu sotul ei, il cununa.

Laura herdelea reprezinta deminitatea lui Ion. Ea este feminista convinsa, pentru ca traieste cu intensitate atat realitatile satului cat si pe cele din Armadia. Statutul social o va obliga sa faca o casatorie de convenienta. Se va marita cu teologul Pintea, renuntand la Aurel Ungureanu (traditionalism). Intoarsa acasa dupa un timp in vizita la parinti, Laura se simte implinita, multumita, prin ea Rebreanu ilustrand stabilitatea casatoriilor rurale, traditionale.

Vasile Baciu este varianta trecuta a lui Ion. Si el se imbogatise prin aceleasi mijloace, doar ca el s-a impacat intr-un destin alaturi de o femeie pe care n-a iubit-o, dar bogata. Ion, insa, clocotind de pasiune pentru Florica, arata fatis Anei lipsa de respect si afectiune. Nici Vasile Baciu nu-si iubeste fata sinu intelege rigorile iubirii. Vrea sa-i fie ginere George Bulbuc si de aceea noaptea o lasa pe Ana cu Ion crezand ca este bogatasul. Intr-un fel este complice la drama colectiva impotriva unei fiinte nevinovate, „sarantocul” de Ion ii va lua averea, il va lasa pe drumuri.

In Titu Herdelea rebreanu si-a evocat tineretea. Fiul invatatorului este inteligent, jurnalist, un fel de narator sub ochii caruia se spune povestea. Este personajul cheie al cartii pentru ca el este cel care ii inoculeaza lui Ion modalitatea prin care poate scapa de saracie.

Preotul Belciug este lipsa de credinta ilustrata in Ion. El este reprezentantul fals al bisericii, un instigator, un preot care in loc sa impace, duce oamenii in procese. Ion si George se judeca din cauza lui. Totusi, satenii ii cer sfaturi intrucat alaturi de familia herdelea reprezinta intelectualitatea sateasca.

Ion este un taran sarac, dar harnic, cu responsabilitati in sat. El de fapt nu doreste sa fie foarte bogat ci doar sa fie proprietar pe bucata lui de pamant. Nu este un caz patologic ci converteste iubirea de glie intr-o obsesie unica. Este dominat nu neaparat de doua glasuri cat de doua blesteme care-l vor duce la moarte: cel al pamantului si cel al iubirii. Este un incapatanat in a deveni altcineva, este un razvratit in a nu-si accepta conditia sociala. Fusese bun la scoala, inteligent, insa fara bani nu-si putea continua studiile. Este apreciat de colectivitate fiind priceput la orice munca pe la casele altora. Iubirea pentru Florica este rascolitoare, dar atunci cand este nevoie, isi innabusa sentimentele avand intai in minte gandul pamantului. Dupa ce-l va avea va reveni la Florica.

Pe de alta parte, Ion este odios in comportarea sa fata de Ana, relevandu-se modul imporal prin care o seduce, premeditandu-si faptele. Se observa lipsa de caldura, de gingasie sufleteasca fata de o fiinta nevinovata.Modalitatea ridicarii din saracie se facuse gradat. Da dovada de cruzime mai ales cand fata este insarcinata. E brutal cu ea, dar isi loveste si parintii: „inafara de pamant, tot restul lumii nu facea cat un ban gaurit”. Nici cand Ana naste pe camp nu are compaiune fata de suferinta ei. O mangaie mecanica pe coapsa doar cand afla ca are un mostenitor si, astfel, pamantul este in siguranta. Nici dragalasenia copilului nu-l misca. La nunta lui cu Ana joaca numai cu Florica sub ochii inlacrimati ai bietei mirese. O impinge catre moarte pe Ana, iar la slujba de inmormantare o priveste cu nesat pe florica peste sicriu. In tot acest timp o urmareste pe Florica ca un lup hain. In functie de situatie, e ipocrit, viclean, sadic, incapatanat pana cand isi atinge scopul. La nunta lui George cu Florica, „Ion maraie aratandu-si dintii ca un dulau gata sa muste scotand pe gura si pe nas fuioare albe de abur ca un balaur intaratat”. Moartea Anei nu-l emotionase ci ii adusese doar ourma de ingrijorare asupra averii. Cu viclenie se apropie de george, se face frate de cruce cu el pentru a intra in casa Floricai. Cunoscandu-i programul, zilele cand mergea la targ, Ion e prins de George in casa lui, la nevasta lui si il ucide cu sapa, obiectul muncii lui. Pentru ca murise si copilul din neglijenta, pamantul, conform contractului facut la intelegere cu Belciug ramane bisericii. Moartea copilului reprezentase declinul, insemna pierderea averii dupa ani de zbucium. Ion pierduse omenescul, devenise o bruta.

In concluzie, Liviu Rebreanu desfasoara in romanul ”Ion” o forta demiurgica nu numai pentru a infatisa cititorului o luma supusa cauzalitatii, ci si un personaj a carui mecanica a existentei scapa logicii perfecte, pentru ca inglobeaza factorul irational.

Entry filed under: Uncategorized. Tags: .

Eugen Lovinescu (mentorul cenaclului “Sburatorul”) Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi – Camil Petrescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Iunie 2009
L M M M V S D
     
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Most Recent Posts


%d blogeri au apreciat asta: