O scrisoare pierduta – Ion Luca Caragiale

Iunie 25, 2009 at 9:36 am Lasă un comentariu

Caragiale a fost prozator, jurnalist si cel mai mare dramaturg, capodopera lui fiind “O scrisoare pierduta”. El apartine generatiei marilor clasici formati in jurul Junimii al carei mentor este Titu Maiorescu.

Genul dramatic presupune, fie ca este vorba de comedii, drame sau tragedii, existenta unui conflict dramatic in jurul caruia se polarizeaza actiunea.

In comedia „O scrisoare pierduta”, scrisoarea joaca rolul de actant care declanseaza si sustine conflictele. Folosirea scrisorii ca instrument al santajului politic provoaca o agitatie nejustificata si, in final, o conciliere la fel de nejustificata. Astfel, tensiunea dramatica este gradata pe tot parcursul piesei, iar pierderea si gasirea scrisorii genereaza o serie de situatii conflictuale in care sunt implicate toate personajele.

Piesa este alcatuita din patru acte, fiecare fiind alcatuit dintr-un numar variabil de scene. Nu exista tablouri, deoarece, pe tot parcursul unui act, decorul ramane acelasi.

Actiunea comediei este simpla. In capitala unui judet de provincie doua tabere lupta pentru un loc in Parlament. Catavencu, directorul ziarului „Racnetul Carpatilor” si Tipatescu, prefectul judetului, apartin unor tabere adverse ale aceluiasi partid. Trahanache, liderul local al partidului si prietenul sau Tipatescu, sustin candidatura lui Farfuridi. Scopul lui Catavencu este sustinerea sa, in detrimentul lui Farfuridi. Pentru a obtine candidatura, ameninta cu publicarea unei scrisori amoroase adresata lui Zoe, sotia lui Trahanache, decatre Tipatescu, amantul ei. Lupta dintre cele doua tabere politice constituie principalul conflict al comediei. In cele din urma, „centrul” impune un alt candidat, pe Agamemnon Dandanache. Acesta este las, iar catavencu devine un sustinator infocat al prefectului, prezidand manifestatia publica de dupa alegeri.

Timpul si spatiul actiunii sunt precizate de catre autor in debutul piesei: in „capitala” unui judet de munte, in zilele noastre. In genul dramatic, timpul si spatiul sunt limitate. Actiunea se petrece doar in trei locuri: in biroul prefectului, la primarie si acasa la Trahanache, pe parcursul a trei zile.

In piesa „O scrisoare pierduta” apar mai multe tipuri de comic, intre care cel de caracter si cel de moravuri. Comicul de caracter are in vedere definirea personajului prin monomanie (demagogul, avarul, ipocritul, gelosul), sau prin rolul de compozitie (amorezatul, cocheta), aproape toate aparand in textul lui Caragiale. Comicul de moravuri are ca scop satirizarea moravurilor degradate in cele doua dimensiuni ale vietii sociale: politica si familia. In ceea ce priveste viata politica, perioada alegerilor dezvaluie ipocrizia, lipsa de scrupule, coruptia si falsul. Triunghiul conjugal care lupta sa-si pastreze tihna si avantajele inlocuieste structura traditionala a familiei, ambele aducand in fata spectatorului o lume pe dos, o lume a imoralitatii.

Personajele lui Caragiale se caracterizeaza mai intai prin nume. Mijloc de caracterizare indirecta, onomastica ilustreaza trasaturi dominante de caracter. Astfel, spre exemplu, Catavencu este, dupa cum sugereaza numele, tipul politicianului care se agita si vorbeste mult si fara rost; Trahanache provine de la trahana (aluat usor de modelat), anticipand caracterul maleabil al personajului.

Nae Caţavencu – personaj comic, secundar, static, unidimensional, realizat în manieră realistă.

Ca dramaturg, I.L. Caragiale nu s-a remarcat numai prin arta compozitiei, a structurii conflictelor, ci si prin talentul exceptional in ceea ce priveste realizarea personajelor, prin care „face concurenta starii civile” (G. Ibrăileanu). Caragiale a creat personaje vii, reprezentative pentru societatea timpului respectiv. Personajele sale sunt tipuri umane, personaje de factura clasica, avand ca dominanta o trasatura careia i se subordoneaza celelalte. Totuşi, personajele, desi tipice, nu sunt realizate schematic, ci sunt privite in complexitatea lor. Astfel, exista trasaturi comune (generale) si trasaturi individuale care se contopesc in realizarea personajului.

Numele lui Caţavencu, ales la fel de potrivit ca si la celelalte personaje, semnifica demagogia, vivacitatea[1], rautatea si insistenta. Pare sa fie derivat de la “cáţa” , interjecţie onomatopee  care se foloseşte pentru a imita strigătul coţofenei, dar este si un termen care, in limbajul familiar, defineste o persoana cicalitoare.

Nae Catavencu este tipul demagogului ambitios. El este „avocat, director-proprietar al ziarului “Răcnetul Carpatilor”, prezident fondator al Societatii Enciclo­pedice-cooperative “Aurora Economica Romana” si sef al „Grupului independent”. Este reprezentantul şi candidatul tinerii burghezii locale.

Pentru a câstiga lupta politica, nu ezita sa foloseasca santajul. Atâta vreme cât are scrisoarea, el este orgolios, agresiv, inflexibil. Dupa ce pierde scrisoarea, devine umil, lingusitor, supus. Principala trasatura a lui Catavencu este capacitatea de a se adapta la orice situatie. El este mereu pregatit sa schimbe masca. Discursurile sale pun în evidenta demagogia, incultura, lipsa de logica. Stie sa plânga, să emotioneze, sa influenteze ascultatorii. Este un actor desavârsit. Notiunile de ţară, popor, progres, reprezinta pentru el simple lozinci în lupta electorala. Patriotismul lui Catavencu este un fals patriotism, care ascunde o puternica dorinta de parvenire. Exprimarea lui Catavencu cuprinde numeroase greseli: “Industria româna e admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavârsire…”; “Dupa lupte seculare care au durat aproape 30 de ani”; “Noi aclamam munca, travaliul, care nu se face de loc în ţara noastra!”.

Nae Catavencu umbla cu “machiavelâcuri” si este constient de acest lucru pentru ca citeaza deseori propozitia lui Machiavelli[2], “scopul scuza mijloacele”, pe care insa o atribuie “nemuritorului Gambetta[3]”. Are o evolutie inversa faţă de momentul initial. Pierzand scrisoarea, se resemneaza, se supune imediat.

Catavencu este orgolios si doreste sa parvina, urmarindu-si realizarea intere­selor personale indiferent prin ce mijloace o face, conform principiului enunţat. De aceea, nu se da inapoi de la santaj si declara deschis scopul şantajului – deputăţia: „Vreau ceea ce merit in orasul asta de gogomani, unde sunt cel dintai… intre fruntasii politici. Vreau mandatul de deputat…”. Profesiile de avocat si gazetar îi favorizeaza demagogia. În fraze lungi, se adreseaza auditoriului pe care incearca sa-l impresioneze. Un asemenea limbaj, bombastic, pretentios, alteori sententios foloseste in orice imprejurare, fie ca este vorba despre discursul electoral sau de alocuţiunea din final, fie ca se adreseaza lui Tipatescu sau lui Pristanda.

Intrările în scenă ale lui Caţavencu sunt zgomotoase, personajul aflându-se în conflict deschis cu Tipătescu. Prefectul îi oferă alte funcţii în schimbul promisiunii de a nu publica scrisoarea compromiţătoare pentru Zoe, dar Caţavencu le refuză, pentru că e ambiţios. Conversaţia dintre cele două personaje ( actul II, scena X ) ilustrează clar relaţiile de opoziţie care se stabilesc între prefect şi avocat: „Ei! să lăsăm frazele, nene Caţavencule! Astea sunt bune pentru gură-cască… Eu sunt omul pe care d-ta să-l îmbeţi cu apă rece?… Spune, unde să fie! bărbăteşte: ce vrei de la mine. ( Se ridică fierbând ).” Răspunsul lui Caţavencu îl arată îmbătat de sentimentul propriei importanţe. El devine ridicol, autocaracterizându-se involuntar: „Ce vreau? Ce vreau? Ştii bine ce vreau. Vreau ce mi se cuvine după o luptă de atâta vreme: vreau ceea ce merit în oraşul acesta de gogomani, unde sunt cel dintâi… între fruntaşii politici… Vreau…”

Cat timp este stapan pe situatie este inflexibil, orgolios, agresiv, refuzand orice propunere a lui Tipatescu si incercand sa-si impuna pretentiile. Cand situatia se schimba si ii este nefavorabila, devine umil, neputincios si accepta fara nici o impotrivire toate conditiile puse de Zoe.

Discursurile sale sunt exemple de incapacitate intelectuala. El citeaza fara dis­cernamant, stalcind cuvintele („oneste bibere”[4]), foloseste constructii lipsite de sens („E sublima, dar lipseste cu desavarsire”, „capitalisti” – pentru locuitori ai capitalei) sau stupide („Lupte secu­lare care-au durat treizeci de ani”).

Renunţă repede la micile orgolii si, in ultima scena a comediei, conduce ceremonia alegerii candidatului de la centru, Agamiţă Dandanache. Faţă de Tipatescu se pronunta viclean: „Sa ma ierti si sa ma iubesti! Pentru ca toti ne iubim tara, toti suntem români!”

Au devenit celebre unele afirmatii ale lui Catavencu, constituindu-se in dimensiuni fundamentale de autocaracterizare, in ceea ce priveste comicul de limbaj prin: incalcarea regulilor gramaticale si ale logicii; contradictii in termeni; asociatii incompatibile; expresii tautologice; repetitii suparatoare; interferenta stilurilor (solemn cu familiar). Actul III este plin de asemenea exemple, marcand confruntarile politice. In scena a III-a, actul III, este analizat de opozitie discursul lui Farfuridi, discurs pe care Catavencu il respinge ca avand idei invechite, „aprecieri ruginite“, care „te sperie mereu cu Europa, cu zguduiri, cu teorii suversive…“ si care „nu mai merge…“.

Se remarcă numeroase situaţii de caracterizarea directă, făcută de autor prin intermediul didascaliilor, în scena finală a comediei. Caţavencu îşi rosteşte ultimul discurs „foarte ameţit, împleticindu-se-n limbă, dar tot îngrăşându-şi silabele”. Caracterizarea directă realizată cu ajutorul celorlalte personaje evidenţiază ironia autorului. Ipocrizia cu care Nae Caţavencu  îl aprobă pe Ghiţă atrage admiraţia poliţaiului: „Mare pişicher! Straşnic prefect ar fi ăsta!” Alte personaje îl caracterizează în funcţie de raporturile care se stabilesc în diferite circumstanţe. Tipătescu îl consideră „canalie”, „mişel”, Zoe îl consideră un „tot aşa de bun deputat ca oricare altul”, cei din grupul lui îi admiră elocvenţa şi îl susţin în orice împrejurări. Ambiţia lui Caţavencu imprimă tuturor manifestărilor sale o vioiciune caracteristică şi o mobilitate aparte. Oportunismului politic îi corespunde, la nivelul structurii psihice, o mare varietate a stărilor afective şi rapiditatea adaptării. Un exemplu elocvent în acest sens sunt câteva scene din actul al II-lea, în care personajul parcurge un registru vast, iar tonul vorbirii lui cunoaşte nenumărate modulaţii, fiind sentenţios sau galant, protocolar sau naiv, emfatic, bonom, rugător, insinuant, îndârjit. Caţavencu simulează emoţii şi îşi compune fizionomia cu un talent inegalabil. Adoptă măşti de circumstanţă, cere cuvântul „cu modestie”, la tribună „luptă ostentativ cu emoţia care pare a-l birui”, acceptă ulterior „cu un aer foarte degajat” întreruperea discursului său. Toate aceste simulări devin comice prin caracterul lor elementar. Caţavencu se opreşte din plâns „ştergându-se repede la ochi şi remiţându-se deodată”, pentru a-şi începe cuvântarea „cu tonul brusc, vioi şi lătrător”. Catavencu este caracterizat  prin propriile atitudini, gesturi, ganduri, dar si de catre celelalte personaje – individuale sau colective, adunarea, publicul, relevandu-se comicul in totalitatea lui, pana la absurd. Pentru G. Calinescu: „Catavencu e zgomotos, schelalaitor, escroc, galant, sentimental”.

Caţavencu face parte, aşadar, din categoria învinşilor doar în aparenţă. În realitate, evoluţia tipului ilustrat de acest personaj a confirmat că el este un supravieţuitor tocmai prin capacitatea de a se adapta.

I. L. Caragiale, dramaturg şi prozator, a fost un observator lucid şi ironic al societăţii din vremea lui, un scriitor realist şi moralizator. El foloseşte satira şi sarcasmul pentru a demasca moravurile societăţii. Prin generalizarea unor situaţii şi a unor tipuri, dramaturgul nu se adresează doar cititorilor sau spectatorilor epocii sale, ci receptorilor din orice epocă şi din orice context social.

Entry filed under: Uncategorized. Tags: .

Titu Maiorescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Iunie 2009
L M M M V S D
     
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Most Recent Posts


%d blogeri au apreciat asta: